Clinica „Opticline” din Alba Iulia se extinde în Transilvania
8 octombrie 2017
Opticline, cea mai modernă clinică oftalmologică din Turda!
8 octombrie 2017
Arată tot

Săptămâna trecută a fost inaugurată Opticline Turda, Clinica de Diagnostic şi Chirurgie Oftalmologică Opticline din Turda, în urma unei investiţii de peste 100.000 euro, cea de-a treia după clinicile din Alba Iulia şi Deva. Medicul chirurg oftalmolog dr. Teodor Holhoş, împreună cu o echipă de medici din Cluj şi Mureş, va realiza operaţii şi investigaţii de specialitate de ultimă generaţie, în premieră pentru Turda.

Am discutat cu medicul Teodor Holhoş despre ceea ce l-a determinat să facă această investiţie.

„Pe noi ne cunosc oamenii din Turda – în special pe mine mă cunosc –, eu lucrând în rezidenţiat aici circa cinci ani de zile”, spune chirurgul. „Mi-am început activitatea în privat în Alba Iulia şi, în ultimii trei ani şi jumătate, am avut constant pacienţi din Turda, Câmpia Turzii şi împrejurimi. Pacienţii mi-au tot spus: Domnul doctor, nu veniţi mai aproape că ni-i greu. Adevărul e că ne adresăm în special pacienţilor în vârstă pentru operaţiile de cataractă, de retină”, afirmă medicul.

Că era nevoie de această clinică, capabilă, în premieră, să facă operaţii oculare, s-a văzut şi din faptul că, în prima zi de consultaţii pe care a avut-o în clinica turdeană, medicul Teodor Holhoş a văzut nu mai puţin de 63 de pacienţi. „Din aceştia, deja am programat la operaţii, fiind pacienţi cu probleme mai serioase, 19 pacienţi, care astăzi (marți – nota red.) au venit deja la operaţie. Astăzi e prima zi de operaţii, în premieră în Turda, iar oamenii au venit în număr mare”, spune chirurgul.

Dr. Holhoş spune că şi-a îndreptat atenţia în special spre pacienţii mai în vârstă, cărora le este mai dificil să se deplaseze în oraşele care asigură în mod tradiţional acest tip de servicii medicale, Cluj-Napoca, Alba Iulia sau Târgu Mureş. Medicul spune că aceasta nu înseamnă că nu tratează şi tinerii: „Facem şi operaţii la tineri, operaţii de laser, care îi ajută să scape de ochelari”.

Care sunt serviciile pe care noua clinică le asigură şi de ce aparatură dispune?

Pe lângă serviciile de consultaţie, de ochelari, serviciile simple de oftalmologie, medicii de aici asigură servicii complexe de consult. Avem foarte multe investigaţii medicale, practic toată gama completă de investigaţii şi de tratamente medicale”.

„Adică, facem tratamente cu laser pentru diabetici, persoanelor care fac accidente vasculare. Apoi mergem mai departe şi facem tratamente de laser la retină, fotocoagulator, laser pentru tromboze, pentru accidente vasculare la retină, avem tomograf pentru retină, avem angiofotograf, investigaţii ultraperformante, avem ecograf ocular, biometru, avem aparat pentru copilaşi, cu care la vârsta de trei luni facem măsurători fără picături şi ştim astfel dacă copilaşul are nevoie de ochelari, de ocluzor sau de altceva. Pe lângă acestea, în premieră în oraş, chirurgii de la Clinica de Diagnostic şi Chirurgie Oftalmologică Opticline din Turda fac operaţii. Până acum, în Turda şi în Câmpia Turzii nu se efectuau operaţii de cataractă sau operaţii pentru dezlipire de retină. „Operaţiile de retină le fac foarte puţin chirurgi în România, poate 10 – 15 în toată ţara”, spune dr. Holhoş. „Mă mândresc cu faptul că operez şi retină, aceste operaţii au apărut mai de curând, procedurile sunt mai noi, această operaţie este una de microlaparascopie, care presupune să intrăm în ochi printr-un orificiu de un milimetru şi jumătate şi pe acolo se face toată operaţia. Operaţia este, ca nivel de dificultate, a doua, după intervenţile în neurochirurgie”, spune medicul.

„Condiţiile de privat sunt excelente iar preţurile am încercat să le păstrăm ca la spital. O operaţie de cataractă începe de la o mie de lei, chiar acum avem o ofertă pentru persoanele mai vârstnice, cu cristaline mai puţin pretenţioase, chiar de la 700 de lei. Încercăm să avem şi preţurile ca pentru România”, dezvăluie chirurgul.

Experienţa de chirurg din Alba Iulia, acolo a reuşit să facă două mii de operaţii într-un an, foarte multe pentru un chirurg.

„Mie îmi place foarte mult să operez şi consider că, dacă te multumesti să câştigi mai puţin, pacientul va aprecia şi va fi mulţumit. Şi ochelari sunt de la 69 de lei, dar avem şi cristaline la şapte mii de lei pentru pacienţii care îşi permit”.

Medicul spune că a achiziționat aparatură de ultimă generaţie, pentru că rezultatele, calitatea muncii în acest domeniu depinde şi de aparatură. „Am încercat să avem tot ce este mai bun în domeniu. Cu firma Zeiss am colaborat în special pentru aparatură, le-am luat în leasing, noi le plătim şi ne bucurăm de eficienţa lor acum”, mai spune dr. Holhoş.

Dr. Teodor Holhoş a urmat studiile şi rezidenţiatul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca şi numeroase stagii de practică în Statele Unite ale Americii, Elveţia, Germania şi Franţa. Studiile au fost şi sunt în continuare completate de traininguri şi cursuri de specialitate urmate în mai multe ţări europene, în fiecare an.

SURSA: www.monitorulcj.ro

Comments are closed.